Vladas Braziūnas

în cealaltă viaţă cabalină eu am fost armăsar de curse la străvechi parastase prusace în timpuriul ev mediu am fost gonit până la istov, de viu dat în groapă în bot, picioarele din faţă îndoite, trase sub piept, plesnite fiindu-mi prima şi a doua vertebră a şirei spinării, ochii duşi în direcţia soarelui târziu, dincolo de mare, la suedezi fundul stându-mi ridicat; în cealaltă viaţă de cal eu spetisem într-o mină germană din Banská Stiavnica în bezna şobolanilor, iar de la o vreme am orbit definitiv, m-au dus la iesle, apoi cu încetul odată cu sporul lunii noi, au început să mă-nhame în schimbul de noapte, tot mai mult obişnuindu-mă cu altfel de viaţă de cal abia de-l adusesem pe Mickiewicz din Nowogródek şi am început să rătăcesc aiurea pe străzi purtând coturni de lemn ţinând urma morţii – pe acelaşi meleag natal şi drag, iar în Vilnius acum îmi imaginez că aş fi pe colinele Belmontas sau pe lângă parcul Sereikiskes mă feresc de hoţi şi de maşini pe greabăn ducând vreun poliţist spre culorile pădurii depărtate în cealaltă viaţă de pasăre eu slujeam de privighetoare într-un orăşel montan de lângă Dunăre, înrămat de păduri, crânguri şi ogoare; în Lituania trezeam cosaşii în cealaltă viaţă de pasăre în noaptea prea scurtă din mai până-n iunie mi se tulburau minţile, întreaga noapte din Bratislava luându-mă la-ntrecere întâi cu păsările înserării apoi cu cele a crăpatului de zori, pe toate întrecându-le în triluiri, iar dimineaţa cucul înnebunit găsea poetul pe vechi – lefter, cu doar câţiva eurocenţi în buzunar, iar buzunarul – în altă odaia aflându-se de nu mai rămân decât moartea şi recruţii încât mai de-ţi venea să cucuieşti tu însuţi într-o altă viaţă de poet eu am remarcat nu o dată că, pe când zburăm, zburăm sau călătorim pe pământ, franţuzoaicele toate mă cam dau spre somn, alături stând pentru ca să nu vorbească, să discute cu limba şi cu mâinile, sau cu pernuţele degetelor înfierbântate, sau cu vârful buzelor în dungă, astfel că eu văd un vis în spaţiul zăvorât