dar apele tălăzuiesc şi îţi spală
în fiece clipă picioarele
nu e nimic nou pe lume
totul depinde de naştere şi de clan
focul se preface în aer
iar apa se va recicla
în faţa ta şi nu va-ntreba care-ţi este dorinţa
iar pământul va renaşte prin foc
pământul mocneşte, mocneşte
în timp ce infinitul e-n flăcări
iar tu, posedat de întuneric
admiri un ţinut al ceţii
jilavele şi fumegândele câmpuri
răcoarea pârâului din oraşul natal
poate că potopul acesta-i un dar de la Domnul
foc şi lumină?
Vilnius–Moscova 14. V. 1989
Zei şi zile = Days and gods: Antologia Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş“: ediţia a XV-a, 2011; Poesys 15, plurilingv I / Antologie, biobibliografii şi tălmăciri de Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica. – Bucureşti: Editura academiei internaţionale Orient-occident. – P. 118;
Argeşul. – 2011. – 5 iulie. – P. 8;
Braziūnas, Vladas. Poezii = Eilėraščiai / the idea and coordination Inga Lukoševičiūtė; în româneşte de Leo Butnaru, Ruxandra Cesereanu şi Alexandru Matei, Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica, Irina Nechit. – Luxembourg, 2013. – (Rumunų ir lietuvių kalbomis). – P. 23.